joi, 23 ianuarie 2014

Totuşi sunt eroi!

    Zilele acestea am auzit, citit, păreri pro şi contra despre faptul că lumea-i consideră eroi pe Aura şi Adrian, victimele accidentului aviatic. Unii spun că sunt exagerări, alţii, cei mai mulţi sunt de acord că sunt eroi. Personal cred că-s eroi, dacă nu martiri, măcar pt. chinurile prin care au trecut până au plecat dintre noi, chinuri fizice dar mai ales psihice.
    Cred că oricine salvează o viaţă e erou. Cred că orice pilot e erou, chiar dacă atotştiutorul CTP nu e de acord şi aşteaptă că un bou ce este rapoarte date de autorităţi că să vadă daca Adrian a greşit sau nu. Autorităţi, care n-au făcut nimic concret, dar care fac rapoarte. Rapoarte tâmpe, pline de erori, de minciuni, de acoperiri ale lipsei lor de profesionalism!
    Aşadar Aura e erou, Adrian e erou, la fel şi medicii răniţi şi copilotul! Tot eroi sunt şi medicii care nu sunt implicaţi, dar care zi de zi salvează vieţi. Piloţii de pretutindeni sunt eroi, că ei răspund de viaţa a milioane de oameni zilnic.
    Totuşi, Adrian Iovan făcea aceste zborului ca voluntar, ducea medicii la prelevări din dorinţa de a ajuta. Şi atunci cum poate CTP să spună că el e rezervat în a-l numi erou? Ce a făcut în viaţa lui acest imbecil care e specialist în toate - jurnalism, sport, politică, artă, filme, aviaţie, medicină, UPU, armată etc. - ca să poată pune la îndoială profesionalismul unui pilot, care o fi el?
    Aura făcea voluntariat, dorea să înveţe mai repede ca alţii, dorea să participe la salvarea de vieţi. Şi-atunci, de ce e numită exagerare reacţia oamenilor? Da, majoritatea suntem îndureraţi de dispariţia lor, dar şi indignaţi de ceea ce n-au făcut instituţiile statului care erau obligate să facă ceva, suntem revoltaţi de declaraţiile tâmpe, ca faţa lor, a unor oameni care răspundea direct de operaţiunea de salvare.
    Medicii R. Zamfir, V. Calu, S. Ianceu, Pivniceru, copilotul R. Petrescu, alături de cei doi, ca alţi medici şi piloţi n-au timp liber, ei tot timpul sunt gata de drum şi de intervenit pt. a salva vieţiele semenilor lor care dau din gură - ca CTP, ca mine -, nu-şi pot permite să stea casă precum viţelul copil de mingi care se crede Federer (CTP) seară de seară cu familia, să stea, tot ca jâţălul luat în colimator de mine astăzi, cu o pălărie pe cap şi să ne explice ce filme putem sau nu să vedem!
    Da, aceşti oameni clar sunt eroi, toţi, ca şi cei din breasla lor. Iar oamenii ca CTP sunt doar nişte inadaptaţi cu frustări şi neîmpliniri care din greşeală au ajuns să poată să-şi dea cu părerea despre orice.

2 comentarii:

  1. Am o retinere in ceea ce priveste voluntariatul lui Iovan. Atat. Dar asta nu-i stirbeste cu nimic din merite.
    Iar pe dr. Pivniceru l-am cunoscut, m-a operat acum mai bine de un an. In afara de faptul ca este un chirurg exceptional, este un OM.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În ce sens? Păi Iovan a stat dinainte de Crăciun în stend-by, practic în alarmă. Nu s-a dus să schieze sau să chefuiască. El e un pilot des utilizat de Agenţia de Transplant.
      Cât despre doctor, sunt convins că e aşa cum spui. Eu cunosc mulţi doctori, şi crede-mă că nu cunosc unul care să nu fie cum îl descrii tu pe dr. Pivniceru. Or exista şi altfel de doctori dar am norocul de a nu-i cunoaste.

      Ștergere